Distribuitor autorizat software C.T.C.E. Piatra Neamt
program de legislaţie românească şi europeană
Informatii telefonice Lu-Vi: 09-17
0720 528 028
0720 528 028
program de legislaţie 
În România, raporturile de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum şi jurisdicţia muncii, sunt reglementate de către Codul Muncii din 24 ianuarie 2003, republicat - Legea nr. 53/2003, lege republicată în Monitorul Oficial nr. 345 din 18 mai 2011.
Codul Muncii din 24 ianuarie 2003, republicat se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii.
Dispoziţiile cuprinse în Codul Muncii din 24 ianuarie 2003, republicat se aplică:
Cu privire la modificarea contractului individual de muncă Codul Muncii din 24 ianuarie 2003, republicat prevede:
Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor. Cu titlu de excepţie, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de prezentul Cod.
Modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente:
Locul muncii poate fi modificat unilateral de către angajator prin delegarea sau detaşarea salariatului într-un alt loc de muncă decât cel prevăzut în contractul individual de muncă.
Pe durata delegării, respectiv a detaşării, salariatul îşi păstrează funcţia şi toate celelalte drepturi prevăzute în contractul individual de muncă.
Delegarea reprezintă exercitarea temporară, din dispoziţia angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu în afara locului său de muncă.
Delegarea poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice în 12 luni şi se poate prelungi pentru perioade succesive de maximum 60 de zile calendaristice, numai cu acordul salariatului. Refuzul salariatului de prelungire a delegării nu poate constitui motiv pentru sancţionarea disciplinară a acestuia.
Salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport şi cazare, precum şi la o indemnizaţie de delegare, în condiţiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.
Detaşarea este actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului de muncă, din dispoziţia angajatorului, la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia.
În mod excepţional, prin detaşare se poate modifica şi felul muncii, dar numai cu consimţământul scris al salariatului. Detaşarea poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult un an.
În mod excepţional, perioada detaşării poate fi prelungită pentru motive obiective ce impun prezenţa salariatului la angajatorul la care s-a dispus detaşarea, cu acordul ambelor părţi, din 6 în 6 luni.
Salariatul poate refuza detaşarea dispusă de angajatorul său numai în mod excepţional şi pentru motive personale temeinice.
Salariatul detaşat are dreptul la plata cheltuielilor de transport şi cazare, precum şi la o indemnizaţie de detaşare, în condiţiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil. Drepturile cuvenite salariatului detaşat se acordă de angajatorul la care s-a dispus detaşarea.
Pe durata detaşării salariatul beneficiază de drepturile care îi sunt mai favorabile, fie de drepturile de la angajatorul care a dispus detaşarea, fie de drepturile de la angajatorul la care este detaşat.
Angajatorul care detaşează are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru ca angajatorul la care s-a dispus detaşarea să îşi îndeplinească integral şi la timp toate obligaţiile faţă de salariatul detaşat.
Dacă angajatorul la care s-a dispus detaşarea nu îşi îndeplineşte integral şi la timp toate obligaţiile faţă de salariatul detaşat, acestea vor fi îndeplinite de angajatorul care a dispus detaşarea.
În cazul în care există divergenţă între cei doi angajatori sau niciunul dintre ei nu îşi îndeplineşte obligaţiile potrivit prevederilor alin. (1) şi (2) din art. 47 a Codului Muncii din 24 ianuarie 2003, republicat, salariatul detaşat are dreptul de a reveni la locul său de muncă de la angajatorul care l-a detaşat, de a se îndrepta împotriva oricăruia dintre cei doi angajatori şi de a cere executarea silită a obligaţiilor neîndeplinite.
Angajatorul poate modifica temporar locul şi felul muncii, fără consimţământul salariatului, şi în cazul unor situaţii de forţă majoră, cu titlu de sancţiune disciplinară sau ca măsură de protecţie a salariatului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod.
Cu privire la transferul angajaților din sistemul bugetar, art. 107 din Codului Muncii din 24 ianuarie 2003, republicat prevede ca obligație a angajatorului ca, în măsura în care este posibil, să ia în considerare cererile salariaţilor de a se transfera fie de la un loc de muncă cu normă întreagă la unul cu fracţiune de normă, fie de la un loc de muncă cu fracţiune de normă la un loc de muncă cu normă întreagă sau de a-şi mări programul de lucru, în cazul în care apare această oportunitate.
Angajatorul este obligat să informeze la timp cu privire la apariţia unor locuri de muncă cu fracţiune de normă sau cu normă întreagă, pentru a facilita transferurile de la normă întreagă la fracţiune de normă şi invers.
Această informare se face printr-un anunţ afişat la sediul angajatorului. O copie a anunţului se transmite de îndată sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor. Angajatorul asigură, în măsura în care este posibil, accesul la locuri de muncă cu fracţiune de normă la toate nivelurile.
Art. 32 din Legea-Cadru nr. 153 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice face referiri exprese cu privire a ocuparea unui post vacant în sistemul bugetar prin transfer.
Ocuparea unui post vacant în sistemul bugetar se poate face şi prin transfer, dacă se realizează de pe un post din sistemul bugetar, similar sau echivalent.
Direcţia management resurse umane a M.Ap.N. a emis o dispoziţie (http://presamil.ro/transferul-personalului-civil-contractual/) care prevede procedura de ocupare, prin transfer, a unui post de personal civil contractual vacant în unităţile militare ale MApN. Procedura definește postul similar/echivalent în următorul mod:
Postul similar reprezintă un post de acelaşi nivel ierarhic – de execuţie, respectiv de conducere – din cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice, care implică aceleaşi condiţii de studii, acelaşi/aceeaşi grad/treaptă profesională, după caz, ţinând cont de vechimea în funcţie sau vechimea în specialitate.
Postul echivalent reprezintă postul cu aceeaşi denumire, din cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice, care implică aceleaşi cerinţe ale postului, prevăzute în fişa postului în care se realizează transferul.
Transferul în vederea ocupării unui post vacant în sistemul bugetar poate avea loc după cum urmează:
Legea-Cadru nr. 153 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice specifică că prevederile din actele normative specifice domeniului de activitate referitoare la transfer rămân în vigoare.
Ordonatorul de credite, în raport cu cerinţele postului, stabileşte criterii de selecţie proprii de transfer în completarea celor prevăzute la alin. (1) şi (2) din art. 32 din Legea-Cadru nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, cu consultarea reprezentanţilor salariaţilor, acolo unde nu sunt astfel de organizaţii sindicale.
Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 privind Statutul funcţionarilor publici reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi stat sau administraţia publică locală, prin autorităţile administrative autonome ori prin autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, denumite în continuare raporturi de serviciu.
Transferul funcţionarului public poate avea loc în conformitate cu art. 90 din Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:
Transferul funcţionarului public se poate face într-o funcţie publică pentru care sunt îndeplinite condiţiile specifice prevăzute în fişa postului. Transferul în interesul serviciului se poate face numai cu acordul scris al funcţionarului public transferat.
În cazul transferului în interesul serviciului în altă localitate, funcţionarul public transferat are dreptul la o indemnizaţie egală cu salariul net calculat la nivelul salariului din luna anterioară celei în care se transferă, la acoperirea tuturor cheltuielilor de transport şi la un concediu plătit de 5 zile.
Plata acestor drepturi se suportă de autoritatea sau instituţia publică la care se face transferul, în termen de cel mult 15 zile de la data aprobării transferului.
Transferul în interesul serviciului se face într-o funcţie publică de aceeaşi categorie, clasă şi grad profesional cu funcţia publică deţinută de funcţionarul public sau într-o funcţie publică de nivel inferior.
Transferul la cerere se face într-o funcţie publică de aceeaşi categorie, clasă şi grad profesional sau într-o funcţie publică de nivel inferior, în urma aprobării cererii de transfer a funcţionarului public de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice la care se solicită transferul.
În acest caz, transferul poate avea loc numai între autorităţi sau instituţii publice din administraţia publică centrală, între autorităţi administrative autonome ori, după caz, între autorităţi sau instituţii publice din administraţia publică locală.
În cazul funcţionarilor publici de conducere, transferul se poate realiza pe funcţii publice de conducere de acelaşi nivel sau, după caz, de nivel inferior, ale căror condiţii de ocupare şi experienţă profesională necesară în vederea ocupării sunt similare cu cele ale funcţiei de pe care se efectuează transferul, cu respectarea prevederilor alin. (2), (4) şi (5) art. 90 din Statutul funcţionarilor publici.
Autorităţile sau instituţiile publice între care se realizează transferul sunt obligate să verifice îndeplinirea condiţiei de similaritate a condiţiilor de ocupare şi a experienţei profesionale.
Autorităţile sau instituţiile publice au obligaţia de a asigura publicitatea funcţiilor publice vacante care pot fi ocupate prin transfer la cerere. În situaţia în care doi sau mai mulţi funcţionari publici solicită ocuparea unei funcţii publice vacante prin transfer la cerere, selecţia se face pe bază de interviu.
Prin excepţie de la prevederile alin. (5), art. 90 din Statutul funcţionarilor publici, în cazul înalţilor funcţionari publici, transferul la cerere se poate dispune de persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică, la solicitarea motivată a înaltului funcţionar public şi cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în a cărei structură se găseşte funcţia publică vacantă pe care urmează a fi transferat, cu îndeplinirea condiţiilor specifice prevăzute pentru funcţia publică de conducere sau de execuţie respectivă şi cu respectarea prevederilor alin. (7), art. 90 din Statutul funcţionarilor publici.
Dispoziţiile alin. (1)-(7) art. 90 din Statutul funcţionarilor publici se aplică şi personalului contractual din cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice.
Mutarea în cadrul autorităţii sau instituţiei publice ori în cadrul altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii sau instituţiei publice poate fi definitivă ori temporară.
Mutarea definitivă poate avea loc în următoarele situaţii:
În cazul înalţilor funcţionari publici, mutarea definitivă se poate dispune de persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică, la solicitarea motivată a înaltului funcţionar public şi cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care se găseşte funcţia publică de conducere ori de execuţie vacantă pe care urmează a fi mutat definitiv, cu îndeplinirea condiţiilor specifice prevăzute pentru funcţia publică respectivă.
Mutarea temporară pe o altă funcţie publică se dispune motivat, în interesul autorităţii sau instituţiei publice, de către conducătorul autorităţii ori instituţiei publice, pe o funcţie publică vacantă echivalentă, de aceeaşi categorie, clasă şi, după caz, de acelaşi grad profesional, pentru care sunt îndeplinite condiţiile specifice prevăzute în fişa postului sau, după caz, cu repartizarea postului corespunzător funcţiei deţinute de funcţionarul public, pentru o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic.
În mod excepţional, mutarea temporară sau definitivă poate fi solicitată de funcţionarul public în cazul în care starea sănătăţii, dovedită pe baza unui examen de specialitate, nu îi mai permite desfăşurarea activităţii în acel compartiment. Mutarea temporară sau definitivă se face în condiţiile prezentei legi, dacă funcţionarul public în cauză este apt profesional să îndeplinească atribuţiile care îi revin.
Dacă mutarea se dispune în altă localitate, funcţionarul public beneficiază de drepturile prevăzute la art. 90 alin. (3) din Statutul funcţionarilor publici.
Funcţionarul public poate refuza mutarea în cadrul altei structuri a autorităţii sau instituţiei publice în altă localitate, dacă se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 89 alin. (3) din Statutul funcţionarilor publici. Refuzul nejustificat constituie abatere disciplinară.
Pentru mai multe informatii ne gasiti si pe Facebook.
Text: Ion NISTOR - consilier juridic (detalii facebook, partener LegisTM)
Foto: autor Jay Wennington pe Unsplash
Testeaza acum aplicatia iLegis
Copyright © 2004-2018. Toate drepturile rezervate LEGIS TM.
iLegis
Legislatie Romaneasca
Legislatie Europeana
Practica Judiciara
Jurisprudenta Romaneasca si Europeana
Continuând să utilizați site-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor pentru a îmbunătăți navigarea site-ului, pentru a analiza utilizarea site-ului și a asista la eforturile noastre de marketing.
