Distribuitor autorizat software C.T.C.E. Piatra Neamt
Facebook Twitter Google
Informatii telefonice Lu-Vi: 09-17
0720 528 028

Raspunderea personalului medical

Inapoi
Home » Blog » Raspunderea personalului medical
R?spunderea personalului medical
20/06/2019

Răspunderea personalului medical

 

Așa cum am precizat în articolul anterior intitulat Exercitarea profesiei de medic, activitatea medicală este reglementată în România în principal de către Legea nr. 95/2006 cu modificările și completările ulterioare (Legea privind reforma în domeniul sănătății).

 

De asemenea, Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, cu modificările și completările ulterioare, cât și numeroasele ordine ale ministrului sănătății subordonate legilor și Constituției României, întregesc și completează domeniul medical.

 

La aceste acte normative se mai pot adăuga: Codul civil, Codul Penal și Codul muncii.

 

În acest articol vom trata subiectul Răspunderea civilă a personalului medical.

 

Sfera noțiunii de personal medical, potrivit art. 653 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, cuprinde: medicul, medicul stomatolog, farmacistul, asistentul medical şi moaşa care acordă servicii medicale.

 

Malpraxisul este definit ca fiind eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice.

 

1. Răspunderea civilă a personalului medical

 

Răspunderea civilă este o formă a răspunderii juridice ce constă într-un raport de obligații în temeiul căruia o persoană este îndatorată să repare prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa ori, în cazurile prevăzute de lege, prejudiciul pentru care este răspunzătoare.

 

În dreptul civil, în raport de izvorul din care se naște obligația de reparare a prejudiciului, există două forme de răspundere: cea delictuală și cea contractuală.

 

Răspunderea civilă vizează aspecte de natură delictuală sau contractuală care stau la baza relației medic-pacient și care derivă din obligația medicului de a răspunde pentru prejudiciile cauzate pacientului și de a acorda acestuia „îngrijiri conștiente, atente și conforme datelor actuale ale științei.

 

TESTEAZA iLegis GRATUIT 3 ZILE

Testeaza iLegis

 

Răspunderea civilă a personalului medical reglementată prin Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare nu înlătură angajarea răspunderii penale, dacă fapta care a cauzat prejudiciul constituie infracţiune conform legii.

 

Personalul medical răspunde civil pentru:

 

  1. prejudiciile produse din eroare, care includ şi neglijenţa, imprudenţa sau cunoştinţe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenţie, diagnostic sau tratament,
  2. prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementărilor din Titlul XVI din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare privind confidenţialitatea, consimţământul informat şi obligativitatea acordării asistenţei medicale,
  3. prejudiciile produse în exercitarea profesiei şi atunci când îşi depăşeşte limitele competenţei, cu excepţia cazurilor de urgenţă în care nu este disponibil personal medical ce are competenţa necesară.

 

Toate persoanele implicate în actul medical vor răspunde proporţional cu gradul de vinovăţie al fiecăruia.

 

Personalul medical nu este răspunzător pentru daunele şi prejudiciile produse în exercitarea profesiunii:

 

a) când acestea se datorează condiţiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament de diagnostic şi tratament, infecţiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicaţiilor şi riscurilor în general acceptate ale metodelor de investigaţie şi tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor şi dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive, substanţelor medicale şi sanitare folosite;

b) când acţionează cu bună-credinţă în situaţii de urgenţă, cu respectarea competenţei acordate.

 

2. Răspunderea civilă a furnizorilor de servicii medicale, materiale sanitare, aparatură, dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive şi medicamente

 

Unităţile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale, răspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenţie, diagnostic sau tratament, în situaţia în care acestea sunt consecinţa:

 

a) infecţiilor nosocomiale, cu excepţia cazului când se dovedeşte o cauză externă ce nu a putut fi controlată de către instituţie;

b) defectelor cunoscute ale dispozitivelor şi aparaturii medicale folosite în mod abuziv, fără a fi reparate;

c) folosirii materialelor sanitare, dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive, substanţelor medicamentoase şi sanitare, după expirarea perioadei de garanţie sau a termenului de valabilitate a acestora, după caz;

d) acceptării de echipamente şi dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive, materiale sanitare, substanţe medicamentoase şi sanitare de la furnizori, fără asigurarea prevăzută de lege, precum şi subcontractarea de servicii medicale sau nemedicale de la furnizori fără asigurare de răspundere civilă în domeniul medical.

 

Unităţile prevăzute mai sus răspund în condiţiile legii civile pentru prejudiciile produse de personalul medical angajat, în solidar cu acesta.

 

Unităţile sanitare publice sau private, furnizoare de servicii medicale, răspund civil şi pentru prejudiciile cauzate, în mod direct sau indirect, pacienţilor, generate de nerespectarea reglementărilor interne ale unităţii sanitare.

 

Unităţile sanitare publice sau private, furnizoare de servicii medicale, şi producătorii de echipamente şi dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive, substanţe medicamentoase şi materiale sanitare răspund potrivit legii civile pentru prejudiciile produse pacienţilor în activitatea de prevenţie, diagnostic şi tratament, generate în mod direct sau indirect de viciile ascunse ale echipamentelor şi dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive, substanţelor medicamentoase şi materiale sanitare, în perioada de garanţie/valabilitate, conform legislaţiei în vigoare.

 

Prevederile art. 657 din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare din se aplică în mod corespunzător şi furnizorilor de servicii medicale sau nemedicale, subcontractate de către unităţile sanitare publice sau private furnizoare de servicii medicale, în cazul prejudiciilor aduse pacienţilor în mod direct sau indirect, ca urmare a serviciilor prestate.

 

TESTEAZA iLegis GRATUIT 3 ZILE

Testeaza iLegis

 

Furnizorii de utilităţi către unităţile sanitare publice sau private furnizoare de servicii medicale răspund civil pentru prejudiciile cauzate pacienţilor, generate de furnizarea necorespunzătoare a utilităţilor.

 

3. Acordul pacientului informat

 

Pentru a fi supus la metode de prevenţie, diagnostic şi tratament, cu potenţial de risc pentru pacient, după explicarea lor de către medic, medic stomatolog, asistent medical/moaşă, pacientului i se solicită acordul scris.

 

În obţinerea acordului scris al pacientului, medicul, medicul stomatolog, asistentul medical/moaşa sunt datori să prezinte pacientului informaţii la un nivel ştiinţific rezonabil pentru puterea de înţelegere a acestuia.

 

Informaţiile trebuie să conţină: diagnosticul, natura şi scopul tratamentului, riscurile şi consecinţele tratamentului propus, alternativele viabile de tratament, riscurile şi consecinţele lor, prognosticul bolii fără aplicarea tratamentului.

 

Vârsta legală pentru exprimarea consimţământului informat este de 18 ani. Minorii îşi pot exprima consimţământul în absenţa părinţilor sau reprezentantului legal, în următoarele cazuri:

 

a) situaţii de urgenţă, când părinţii sau reprezentantul legal nu pot fi contactaţi, iar minorul are discernământul necesar pentru a înţelege situaţia medicală în care se află;

b) situaţii medicale legate de diagnosticul şi/sau tratamentul problemelor sexuale şi reproductive, la solicitarea expresă a minorului în vârstă de peste 16 ani.

 

Medicul curant, asistentul medical/moaşa răspund atunci când nu obţin consimţământul informat al pacientului sau al reprezentanţilor legali ai acestuia, cu excepţia cazurilor în care pacientul este lipsit de discernământ, iar reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiată nu poate fi contactat, datorită situaţiei de urgenţă.

 

Atunci când reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiată nu poate fi contactat, medicul, asistentul medical/moaşa pot solicita autorizarea efectuării actului medical autorităţii tutelare sau pot acţiona fără acordul acesteia în situaţii de urgenţă, când intervalul de timp până la exprimarea acordului ar pune în pericol, în mod ireversibil, sănătatea şi viaţa pacientului.

 

Medicul, medicul stomatolog, asistentul medical/moaşa au obligaţia de a acorda asistenţă medicală/îngrijiri de sănătate unei persoane doar dacă au acceptat-o în prealabil ca pacient, criteriile de acceptare urmând a fi stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

 

Medicul, medicul stomatolog, asistentul medical/moaşa nu pot refuza să acorde asistenţă medicală/îngrijiri de sănătate pe criterii etnice, religioase şi orientare sexuală sau pe alte criterii de discriminare interzise prin lege.

 

Medicul, medicul stomatolog, asistentul medical/moaşa au obligaţia de a accepta pacientul în situaţii de urgenţă, când lipsa asistenţei medicale poate pune în pericol, în mod grav şi ireversibil, sănătatea sau viaţa pacientului.

 

Atunci când medicul, medicul stomatolog, asistentul medical/moaşa au acceptat pacientul, relaţia poate fi întreruptă:

 

a) odată cu vindecarea bolii;

b) de către pacient;

c) de către medic, în următoarele situaţii:

(i) atunci când pacientul este trimis altui medic, furnizând toate datele medicale obţinute, care justifică asistenţa altui medic cu competenţe sporite;

(ii) pacientul manifestă o atitudine ostilă şi/sau ireverenţioasă faţă de medic.

 

În situația în care pacientul manifestă o atitudine ostilă şi/sau ireverenţioasă faţă de medic medicul va notifica pacientului dorinţa terminării relaţiei, înainte cu minimum 5 zile, pentru ca acesta să găsească o alternativă, doar în măsura în care acest fapt nu pune în pericol starea sănătăţii pacientului.

 

Medicul, asistentul medical/moaşa, angajaţi ai unei instituţii furnizoare de servicii medicale, au obligaţia acordării asistenţei medicale/îngrijirilor de sănătate pacientului care are dreptul de a primi îngrijiri medicale/de sănătate în cadrul instituţiei, potrivit reglementărilor legale.

 

Medicul poate refuza asigurarea asistenţei medicale în următoarele situaţii:

 

a) atunci când pacientul este trimis altui medic, furnizând toate datele medicale obţinute, care justifică asistenţa altui medic cu competenţe sporite;

b) pacientul manifestă o atitudine ostilă şi/sau ireverenţioasă faţă de medic.

 

În acordarea asistenţei medicale/îngrijirilor de sănătate, personalul medical are obligaţia aplicării standardelor terapeutice, stabilite prin ghiduri de practică în specialitatea respectivă, aprobate la nivel naţional, sau, în lipsa acestora, standardelor recunoscute de comunitatea medicală a specialităţii respective.

Pentru mai multe informatii ne gasiti si pe Facebook.

 

Text: Ion NISTOR - consilier juridic (detalii facebook, partener LegisTM)

 

Foto: Unsplash.

 

Daca ti-a placut acest articol si vrei sa fii la curent cu ultimele informatii legislative, uramareste-ne pe Facebook, selecteaza din meniul "Following/Urmareste" casuta "See first/Vezi mai intai".

Multumim!

 

 

Copyright © 2004-2019. Toate drepturile rezervate LEGIS TM.

iLegis
Legislatie Romaneasca
Legislatie Europeana
Practica Judiciara
Jurisprudenta Romaneasca si Europeana

CERE OFERTA NOASTRA!
Copyright © 2019. Toate drepturile rezervate LEGIS TM. Web design by Royalty