Distribuitor autorizat software C.T.C.E. Piatra Neamt
Facebook Twitter Google
Informatii telefonice Lu-Vi: 09-17
0720 528 028

Ruperea abuziva a logodnei

Inapoi
Home » Blog » Ruperea abuziva a logodnei
ruperea logodnei
24/06/2019

CONSECINȚELE JURIDICE ALE RUPERII ABUZIVE A LOGODNEI

 

Articol realizat de Cabinetul de avocatura Musat & Partners

 

Câți dintre noi nu au trecut, oare, printr-o despărțire de partenerul de viață? Și câți dintre noi nu au auzit deja celebra replică de consolare venită din partea prietenilor: „mai bine acum decât peste câțiva ani, când ați fi fost căsătoriți”. Ei, bine, ceea ce nu multe persoane cunosc este faptul că nu doar căsătoria generează drepturi și obligații din punct de vedere legal, ci și simpla logodnă. Iată, așadar, cum poate o persoană să fie trasă la răspundere în cazul în care, nejustificat, rupe logodna.

 

Logodna apare încă din cele mai vechi timpuri, regăsindu-se chiar și în Vechiul Testament sub denumirea de „aras”, însemnând „angajament de căsătorie” sau „legământ de căsătorie”.

 

Despre logodnă vorbește și Dimitrie Cantemir în „Descriptio Moldaviae”, dedicând un întreg capitol obiceiurilor de la logodne și nunți: „După ce am arătat sufletul și năravurile moldovenilor, cititorul poftitor să știe nu va fi cu siguranță nemulțumit, dacă îi vom arăta pe scurt și obiceiurile de care țin aceștia seamă la logodne și la nunți. Moldovenii își însoară copiii la vârsta la care trebuie să se facă, după legile bisericești, cununia.”

 

Deși noțiunea de „logodnă” era bine-cunoscută încă din timpurile străvechi, până la adoptarea Noului Cod Civil logodna nu a cunoscut valențe juridice în dreptul românesc, însă, odată cu intrarea în vigoare a acestuia (octombrie 2011), România a preluat modelul altor state și a reglementat legal situația logodnei în cuprinsul art. 266-270.

 

Astfel, potrivit art. 266 alin. (1) din Noul Cod Civil, logodna este definită ca „promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria.” În continuare, alin. (2) al aceluiași articol, precizează că „Dispoziţiile privind condiţiile de fond pentru încheierea căsătoriei sunt aplicabile în mod corespunzător, cu excepţia avizului medical şi a autorizării instanţei de tutelă.” 

 

Din interpretarea dispozițiilor legale de mai sus, tragem concluzia că, la fel ca și în cazul căsătoriei, condițiile de fond se referă la aspecte precum consimțământul părților, vârsta, interzicerea bigamiei, a logodnei între rude ori persoane de același sex. Totodată, ne aflăm în prezența cosimțământului liber exprimat al celor doi logodnici, însă spre deosebire de încheierea căsătoriei, unde acesta trebuie dat în fața ofițerului de stare civilă, în cazul logodnei, acesta poate fi dat în orice formă, neexistând nicio dispoziție în acest sens. Chiar art. 266 alin. (3) din Noul Cod Civil tranșează această problemă: „Încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalităţi şi poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.” Prin urmare, aceasta poate fi dovedită cu înscrisuri, martori, fotografii, înregistrări audio-video, inelul de logodnă sau chiar și cu statutul de pe rețelele de socializare (da, este vorba despre acel relationship status de pe Facebook).

 

În opinia noastră, rațiunea pentru care logodna a fost reglementată legal, nu a fost aceea de a „garanta” în vreun fel încheierea căsătoriei, ci, mai degrabă de a-l „proteja” pe cel care, fără culpa sa, suferă un prejudiciu prin refuzul celuilalt de a mai încheia căsătoria. Executarea promisiunii care stă la baza logodnei, prin natura ei, nu poate fi cerută pe calea justiției, întrucât s-ar încălca principiul libertăţii depline a consimţământului la însăşi momentul celebrării căsătoriei. Promisiunea de căsătorie nu este una de rezultat şi nu conferă logodnicilor niciun drept la acţiune în realizare. Mai mult decât atât, pentru garantarea unui consimţământ liber la încheierea căsătoriei, legiuitorul prevede în mod expres în art. 267 alin. (2) din Noul Cod Civil că o clauză penală stipulată pentru ruperea logodnei este considerată nescrisă. Astfel, achiesăm opiniei majoritare exprimată în doctrina de specialitate, și anume aceea că logodna nu este un contract, ci, mai degrabă, un act juridic sui generis, care conferă un oarecare statut, atât legal, dar și social persoanelor logodite, fiind, practic, o etapă pur facultativă, premergătoare căsătoriei. În consecinţă, legea nu va putea interveni decât pentru repararea prejudiciului moral sau material provocat prin neatingerea scopului pentru care a fost încheiată. 

 

Din punctul nostru de vedere, există 4 situații în care logodna încetează: prin căsătorie, prin moartea unuia dintre logodnici, de comun acord și prin ruperea unilaterală. Dacă, în ceea ce priveşte situaţia încetării logodnei prin căsătorie, când logodna devine lipsită de efecte, întrucât s-a realizat scopul său, ori în situaţia morţii unuia dintre logodnici, lucrurile sunt simple, situaţia devine ceva mai complicată în cazul ruperii ei, fie de comun acord, fie printr-un act unilateral.

 

La fel ca și încheierea logodnei, ruperea acesteia nu este supusă niciunei formalități și poate fi dovedită cu orice mijloc de probă. Ruperea logodnei înseamnă, practic, nerespectarea promisiunii pentru care aceasta a fost încheiată. Ce consecințe generează, însă, nerespectarea promisiunii de a încheia căsătoria?

 

Ei bine, prin ruperea unei logodne este posibil ca nu numai sentimentele să aibă de suferit, dar şi…bugetul. Cel care, în mod culpabil, rupe logodna, va putea fi obligat să plătească, în primul rând despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea viitoarei căsătorii. În situația în care provoacă şi alte prejudicii, se aplică principiul general potrivit căruia cel ce produce altuia un prejudiciu prin fapta sa, este obligat să îl repare. Așadar, ne aflăm în prezența unei veritabile răspunderi civile delictuale, astfel cum este reglementată de art. 1349 din Codul Civil, bazată pe culpă, sarcina probei revenindu-i logodnicului abandonat. 

 

În cazul în care ruperea logodnei este rezultatul acordului de voințe al celor doi logodnici, singura problemă care intervine este restituirea darurilor primite în considerarea logodnei, unde Noul Cod Civil lămurește expres modalitatea în care această restituire se va realiza: în natură sau, dacă restituirea în  natură nu mai este posibilă, în măsura îmbogățirii. 

 

Așadar, ruperea promisiunii de a încheia căsăstoria, duce, fie că este unilaterală, fie că este bilaterală, la restituirea darurilor pe care foștii logodnici le-au primit în considerarea logodnei. Spre exemplu,  art. 1030 din Noul Cod Civil statuează că „Donaţiile făcute viitorilor soţi sau unuia dintre ei, sub condiţia încheierii căsătoriei, nu produc efecte în cazul în care căsătoria nu se încheie.” Sigur, unele daruri pot fi,  totuşi, păstrate, respectiv cele care sunt considerate de folosinţă prezentă, făcute pentru o cauză exterioară căsătoriei şi de o mică valoare (apreciată după posibilităţile celui care le-a oferit), cum ar fi cele oferite cu ocazia aniversărilor, a zilelor onomastice sau diverselor sărbători. Însă, cadouri care sunt susceptibile de a contribui la construirea unei vieți familiale, sunt supuse restituirii. Putem include în această categorie o casă, piese de mobilier, obiecte de bucătărie etc. 

 

Sunt supuse restituirii darurile primite în considerarea logodnei, indiferent de modalitatea de încetare a acesteia, excepție făcând, evident, încetarea prin căsătorie dar și situația în care unul dintre logodnici decedează. 

 

Să ne îndreptăm, totuși, atenția spre răspunderea pentru ruperea abuzivă sau pentru fapta de a-l determina, în mod culpabil, pe celălalt să rupă logodna (art. 268 – 269 din Noul Cod Civil). 

 

Astfel cum este stipulat și în art. 267 alin. (1) din Noul Cod Civil, „Logodnicul care rupe logodna, nu poate fi constrâns să încheie căsătoria.” Așa cum am arătat și mai sus, executarea promisiunii de a încheia căsătoria nu poate fi solicitată în justiție, orice promisiune de căsătorie poate fi retractată, dar ea devine abuzivă atunci când intervine în circumstanţe neobișnuite (intervine foarte aproape de momentul încheierii căsătoriei, este însoțită de violențe de orice natură etc.).

 

Într-o atare situație, putem avea de-a face cu un prejudiciu material, dar și cu unul moral.  Prejudiciul material se referă la cheltuielile care au un raport direct cu încheierea căsătoriei (vestimentație, rezervarea unui local etc. ), iar cel moral există atunci când s-a adus atingere consideraţiei ori onoarei logodnicului abandonat, la suferințele psihice sau chiar fizice cauzate. Dacă în ceea ce privește prejudiciul material, acesta este ușor de probat prin dovada efectuării acelor cheltuieli, aprecierea prejudiciului moral îi revine  judecătorului. 

 

Într-o prima fază, logodnicul prejudiciat va trebui să se adreseze instanței de judecată în termen de un an de la ruperea logodnei și să probeze, mai întâi de toate, atât existența logodnei, cât și ruperea acesteia. Neexistând formalități specifice, el poate face această dovadă prin orice mijloc de probă. Mai departe, va trebui să dovedească culpa partenerului în ruperea logodnei, dar și prejudiciul material și moral, precum și întinderea acestora. 

 

Codul Civil folosește termenul „abuziv” atunci când reglementează repararea prejudiciului prin ruperea logodnei, însă, ne întrebăm, oare ce înseamnă acest termen în contextul de față? Pornind de la premisa că încheierea logodnei nu echivalează de plano cu obligația de a încheia căsătoria, în ce condiții refuzul de a încheia această căsătorie poate fi considerat abuziv?

 

Legiuitorul nu a reglementat acest aspect, rămânând ca doctrina și jurisprudența să contureze o opinie în acest sens. Din punctul nostru de vedere considerăm că sensul termenului „abuziv” se referă la a condamna un comportament lipsit de delicateţe, chiar ofensator, adoptat de titularul dreptului în limita exerciţiului său. Chiar dacă oricare dintre parteneri are dreptul de a rupe unilateral logodna, acest lucru nu îl autorizează prin nimic în a o face într-un mod umilitor sau ofensator pentru celălalt. În materie, act abuziv înseamnă adoptarea unui comportament culpabil, cu ocazia exercitării unui drept. 

 

Atunci când abuzul desemnează pur şi simplu un comportament culpabil, adoptat în limita exerciţiului unui drept, sancţiunea sa ar trebui, teoretic, să lase intact dreptul exercitat. Răul de îndreptat nu se află, într-adevăr, atât în exerciţiul dreptului, cât în comportamentul adoptat cu această ocazie. Totuşi, această distincţie justifică faptul că în cazul ruperii logodnei în circumstanţe ofensatoare, logodnicul prejudiciat nu ar putea obţine obligarea logodnicului denunţător la încheierea logodnei, dar ar putea obţine repararea prejudiciului moral, a atingerii aduse reputaţiei, cauzată de comportamentul ofensator.

 

Așadar, am putea spune că nu există niște parametri în funcție de care să fie apreciată reaua-credință sau abuzul în această situație, ci acestea se interpretează de la caz la caz, în funcție de particularitățile fiecărei spețe în parte. 

 

Astfel, cu privire la culpa în ruperea logodnei, Judecătoria Botoșani, prin Sentinţa civilă nr. 16494/17.12.2014 a reținut următoarele: „Pentru a nu se înfrânge caracterul liber al consimțământului referitor la încheierea căsătoriei, logodnicii au oricând posibilitatea de a rupe logodna de comun acord, urmând principiul mutuum consensus, mutuum dissensus. În același timp, această posibilitate trebuie să-i fie recunoscută unui logodnic chiar dacă nu are acordul celuilalt, dar manifestă bună-credință în ruperea logodnei.

 

În lumina acestor considerații, caracterul abuziv trebuie să fie o înfrângere totală a bunei-credințe privind ruperea logodnei, fiind în sarcina persoanei interesate să răstoarne această prezumție. În aprecierea caracterului abuziv, alături de elementul intențional, trebuie avut în vedere atât elementul temporal (respectiv durata logodnei), cât și elementul material (respectiv motivele concrete).

 

Culpabilă este și infidelitatea unui logodnic ce poate determina ruperea logodnei de către logodnicul vătămat, acesta din urmă având dreptul de a solicita repararea prejudiciului. Totuși, este de apreciat că infidelitatea unui logodnic urmată de ruperea logodnei din propria sa inițiativă nu poate constitui un abuz în sensul dat de art. 269, întrucât între logodnici nu se instituie obligația de fidelitate. Dimpotrivă, o atare ipoteză poate fi interpretată în sensul „bunei-credințe” pe care logodnicul infidel o dovedește față de cealaltă parte, bună-credință privită ca sinceritate în relația dintre cei doi logodnici, cu condiția ca infidelitatea să fi intervenit ulterior încheierii logodnei. Dacă însă infidelitatea logodnicului este anterioară încheierii logodnei și a continuat pe parcursul acesteia sau logodnicul infidel rupe logodna fie la un interval deosebit de scurt după încheiere, fie cu puțin timp înainte de căsătorie, caracterul abuziv poate fi reținut. 

(…)

Pârâta a mai susținut că nu s-a făcut dovada existenței vreunei logodne în sensul legii civile, condițiile de fond la care se referă art. 268 alin. 2 Noul Cod Civil, neexistând consimțământul celor două părți, personal și liber exprimat, în vederea încheierii logodnei . Așa cum a arătat instanța mai sus, din cuprinsul discuțiilor purtate prin intermediul sms-urilor pârâta i-a creat convingerea reclamantul ui că relația lor este una serioasă, ce se va finaliza cu încheierea căsătoriei. Spre exemplificare, la fila 9 dosar, vol. II, pârâta îi comunică reclamantului: tu vei fi sotul meu pt totdeauna sau Dragul meu la multh ani alaturi de mine bafta t pupa sotia ta. De asemenea, la fila 10 dosar, vol. II, pârâta îi comunică reclamantului: sunt cuminte si sunt doar a ta t iubesc , sau eu p tn t iubesc nu p altcineva si la tine acasa voi sta pt toata viata sau termin licenta si dup a ma mut la tine . În același sens, la fila 11 dosar, vol. II, pârâta îi comunică reclamantului: Eu t iubesc doar p tn si nu am nevoie d altcineva sa iti fie clar asta idiotule sunt doar a ta p vecie sau t iubesc la nebunie si vei fi sing barbat din viata mea sau noapte buna sotul meu elegant adik tu adriane cotofane .

 

Pârâta a mai susținut că reclamantul a devenit din ce în ce mai obsedat de persoana sa, dorind ca părțile să aibă o relație, aspect considerat inoportun de pârâtă datorită diferenței de vârstă și faptului că era deja implicată într-o altă relație. Și aceste aspecte sunt infirmate de cuprinsul sms-urilor. Instanța constată că, în cuprinsul acestor mesaje, pârâta i se adresează reclamantului, folosind cuvinte și expresii care nu pot fi reproduse în cuprinsul acestei hotărâri. Fără a exemplifica, instanța reține că pârâta dorea să aibă o relație cu reclamantul, dorea ca după oficializarea căsătoriei să întrețină relații sexuale, asigurându-l, în repetate rânduri, că îi va fi fidelă, că nu va mai exista vreun alt bărbat în viața ei. În plus, pârâta i-a ascuns tot timpul faptul că ar avea o altă relație. Abia spre sfârșit a recunoscut acest lucru, cerându-și scuze de la reclamant, promițându-i chiar că îi va restitui toate sumele de bani.

 

În concluzie, instanța apreciază că din mesaje, convorbiri telefonice și discuții directe, reclamantul și-a conturat convingerea fermă că pârâta este prietena sa de suflet, viitoarea soție și partenera de viață . Urmare a comportamentului pârâtei, s-a produs ruperea logodnei, instanța constatând că aceasta s-a rupt din cauza comportamentului culpabil al pârâtei, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 268 N.C. Civ.

 

În acest sens, instanța va admite în parte acțiunea și va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 43.555 lei, cât și suma de 2.580 euro, cu titlu de dar de logodnă. Instanța va respinge restul pretențiilor (suma de 20.000 euro cu titlu de daune morale) ca neîntemeiate, deoarece reclamantul nu a administrat probe în acest sens. (…)”

 

Interesante în acest sens sunt și considerentele Judecătoriei Răcari din Sentința civilă nr. 307  din 07 martie 2019: „ (…) la interogatoriu, pârâtul R______ I____ C______ a recunoscut  că valoarea darului de nuntă a fost între 150-200 de euro de familie și că la petrecere a fost un număr de peste 200 de persoane. Astfel, potrivit afirmațiilor pârâtului, suma minimă a darurilor primite de logodnici este de 15.000 de euro (cel puțin 150 de euro X cel puțin 100 de familii). De asemenea, pârâtul a recunoscut că și-a însușit această sumă de bani, pe care a remis-o ulterior mamei sale. În aceste condiții, instanța constată că pârâtul este obligat să restituie reclamantei suma de 7500 de euro, dar ce i se cuvine acesteia în considerarea logodnei, respectiv suma de xxxxx de lei, la cursul oficial din data de 18.08.2017 (1 euro-4.58 lei). Însă, în virtutea principiului disponibilității, potrivit art. 9, alin. 2 din Codul de procedură civilă și art. 22, alin. 6 Cod de procedură civilă, instanța se va raporta la pretențiile materiale solicitate de reclamantă, respectiv suma de 33.000 de lei.

 

Referitor la petitul privind acordarea daunelor morale, instanța reține că, în genere, repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, fără distincție, după cum prejudiciul este material sau moral. Scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacții morale pentru suferințe de același ordin, iar nu a unei satisfacții patrimoniale. Este unanim acceptat că, în timp ce drepturile patrimoniale au un conținut economic, evaluabil în bani, ce poate determina cuantificarea prejudiciului material, drepturile personale nepatrimoniale au un conținut care nu poate fi exprimat material, având în vedere că ele vizează componente ale personalității umane (dreptul la viață, la integritate fizică, la onoare și demnitate…). Cu toate acestea, despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție, o categorie juridică cu caracter special, nu poate fi refuzată, din cauza imposibilității, cu totul firești, de stabilire a unei concordanțe valorice exacte între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie.Repararea daunelor morale este și trebuie să fie înțeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale și patrimoniale, al căror scop este acela ca, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumită satisfacție sau ușurare, pentru suferințele îndurate. Repararea prejudiciului moral trebuie să fie realizată printr-o compensare echitabilă, aceasta presupune că nu se poate ignora natura valorilor lezate dar nici nu se poate constitui în temei al îmbogățirii, pentru că s-ar deturna finalitatea acordării daunelor morale, care trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv și moral. Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare. Cu toate acestea, cuantificarea valorică, materială trebuie admisă printre măsurile de reparare a prejudiciilor morale, în virtutea acelorași rațiuni, pentru care sunt admise și așa-zisele mijloace adecvate de natură nepatrimonială, adică pentru faptul că, deși nu compensează nimic, în sensul propriu al termenului, aceasta poate oferi persoanei lezate o anumită compensație pentru răul suferit, o anumită satisfacție sau ușurare a suferințelor suportate, care poate fi nu atât un efect al cuantumului sumei acordate - deși nici acest aspect nu este de neglijat - cât al simplului fapt că despăgubirea i-a fost recunoscută și acordată.

 

Aprecierea cuantumului daunelor morale se realizează în echitate, păstrând principiul proporționalității și justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate. Fiind vorba de prejudicii morale ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani, întrucât valorile ocrotite nu pot fi evaluate în bani, existând practic o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului și caracterul patrimonial al despăgubirii.Problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde. Ea presupune o apreciere și evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează și pot fi astfel supuse puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

 

Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanța are astfel posibilitatea să aprecieze intensitatea și gravitatea lor și să stabilească dacă și în ce cuantum, o sumă de bani este potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs. Plecând de la aceste considerații teoretice, instanța va analiza condițiile de angajare a răspunderii civile delictuale relativ la acordarea despăgubirilor morale. Astfel, prima condiție este reprezentată de existența unui prejudiciu care trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat în prealabil de o terță persoană. În privința prejudiciului asociat daunelor morale, acesta nu poate fi decât de natură nepatrimonială. 

Astfel, din declarațiile martorilor audiați a reieșit că urmare a faptului că pârâtul a rupt logodna, dezvoltând o relație extraconjugală cu o altă persoană de sex feminin, reclamanta a suferit un prejudiciu de imagine la nivelul comunității din care face parte, fiind nevoită o perioadă să nu se mai afișeze în comunitate, situația sa generând în comunitate un sentiment de milă. În plus, reclamanta a fost nevoită să se adreseze unui psihiatru, fiindu-i prescris chiar un tratament medicamentos, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei. Existența unei fapte ilicite este o altă condiție pe care instanța o va analiza succint.Așa cum am arătat mai sus, pârâtul R______ I____ C______ și-a încălcat în mod flagrant obligațiile de fidelitate și de suport, pe care și le asumase față de logodnica, fiind culpabil pentru destrămarea logodnei, conduita sa reprezentând o faptă prohibită de lege și de bunele moravuri. Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu  se apreciază după sistemul indivizibilității  cauzei cu condițiile, astfel că prejudiciul de imagine suferit de reclamanta C_______ M_____ a fost generat de conduita culpabilă a pârâtului de a rupe în mod abuziv logodna. Și nu în ultimul rând, vinovăția pârâtului, care se prezumă și care se circumstanțiază prin poziția sa subiectivă față de fapta comisă, acesta apărându-se cu argumentul că ar fi fost obligat de părinți să încheie logodna, deși era major și putea aprecia asupra consecințelor faptei sale, element ce se cristalizează chiar prin raportare la experiența sa de viață, care i-a permis  să dezvolte o relație extraconjugală. Deși prejudiciul produs este de natură nepatrimonială, daunele morale au rolul de a realiza o evaluare rezonabilă pecuniară a unui astfel de pagube. Ca atare, instanța apreciază în echitate, ținând cont de vârsta fragedă a reclamantei, de nivelul de educație mediu al acesteia, de faptul că nu are un loc de muncă, dar și de circumstanțele reale referitoare la relația dintre cele două părți, respectiv faptul că între cei 2 parteneri nu era o relație apropiată, nu locuiau împreună, existau anumite neînțelegeri, că suma de 1000 de lei este suficientă pentru a se repara material prejudiciul de imagine reflectat la nivel personal dar și în rândul comunității, cauzat reclamantei prin conduita abuzivă a pârâtului …”

 

După cum putem observa din considerentele celor două sentințe, nu orice rupere unilaterală a logodnei dă dreptul la obținerea despăgubirilor, ci este imperios necesar ca partea care solicită aceste despăgubiri să probeze reaua-credință a părții care a rupt logodna, în lipsa dovedirii unei culpe neputând fi atrasă răspunderea părții care a rupt logodna. Totodată, nu orice rupere unilaterală a logodnei poate fi considerată abuzivă, ci, în temeiul principiului  rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, acesta va analiza situația în concret, stabilind, în cele din urmă, culpa sau lipsa culpei în ruperea logodnei, iar, în funcție de aceste aspecte, acordarea sau neacordarea de despăgubiri logodnicului părăsit. 

 

În concluzie, logodna nu înseamnă doar un inel și niște poze artistice postate pe rețelele de socializare, ci ea atrage după sine niște consecințe juridice serioase în cazul nerespectării cu rea-credință a promisiunii asumate. Altfel spus, în termeni populari și lipsiți de orice formalism, cine iubește și lasă…e bun de plată. 

 

Av. Oana PĂSAT

 

Informatii suplimentare:

Legislatie: iLegis sau Facebook LegisTM

Consultanta juridica de specialitate: Cabinet de avocatura Musat&Partners sau Facebook MusatPartners 

 

Foto: Jonathan Sharp pe Unsplash.

iLegis
Legislatie Romaneasca
Legislatie Europeana
Practica Judiciara
Jurisprudenta Romaneasca si Europeana

CERE OFERTA NOASTRA!
Copyright © 2019. Toate drepturile rezervate LEGIS TM. Web design by Royalty