Potrivit Legii nr. 53/2003 republicata (Codul Muncii din 24 ianuarie 2003), timpul de munca reprezinta orice perioada in care salariatul presteaza munca, se afla la dispozitia angajatorului si indeplineste sarcinile si atributiile sale, conform prevederilor contractului individual de munca, contractului colectiv de munca aplicabil si/sau ale legislatiei in vigoare.
Pentru salariatii angajati cu norma intreaga durata normala a timpului de munca este de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe saptamâna.
In cazul tinerilor in vârsta de pâna la 18 ani durata timpului de munca este de 6 ore pe zi si de 30 de ore pe saptamâna.
Repartizarea timpului de munca in cadrul saptamânii este, de regula, uniforma, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu doua zile de repaus.
In functie de specificul unitatii sau al muncii prestate, se poate opta si pentru o repartizare inegala a timpului de munca, cu respectarea duratei normale a timpului de munca de 40 de ore pe saptamâna.
Durata maxima legala a timpului de munca nu poate depasi 48 de ore pe saptamâna, inclusiv orele suplimentare.
Prin exceptie, durata timpului de munca, ce include si orele suplimentare, poate fi prelungita peste 48 de ore pe saptamâna, cu conditia ca media orelor de munca, calculata pe o perioada de referinta de 4 luni calendaristice, sa nu depaseasca 48 de ore pe saptamâna.
Pentru anumite activitati sau profesii stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil, se pot negocia, prin contractul colectiv de munca respectiv, perioade de referinta mai mari de 4 luni, dar care sa nu depaseasca 6 luni.
Sub rezerva respectarii reglementarilor privind protectia sanatatii si securitatii in munca a salariatilor, din motive obiective, tehnice sau privind organizarea muncii, contractele colective de munca pot prevedea derogari de la durata perioadei de referinta stabilite la alin. (3), art. 114 din Codul Muncii dar pentru perioade de referinta care in niciun caz sa nu depaseasca 12 luni.
La stabilirea perioadelor de referinta prevazute la alin. (2)-(4) art. 114 din Codul Muncii nu se iau in calcul durata concediului de odihna anual si situatiile de suspendare a contractului individual de munca.
Prevederile art. 114 alin. (1)-(4) din Codul Muncii nu se aplica tinerilor care nu au implinit vârsta de 18 ani.
Pentru anumite sectoare de activitate, unitati sau profesii se poate stabili prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durata zilnica a timpului de munca mai mica sau mai mare de 8 ore.
Durata zilnica a timpului de munca de 12 ore va fi urmata de o perioada de repaus de 24 de ore.
Munca prestata in afara duratei normale a timpului de munca saptamânal, prevazuta la art. 112, este considerata munca suplimentara.
Munca suplimentara nu poate fi efectuata fara acordul salariatului, cu exceptia cazului de forta majora sau pentru lucrari urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori inlaturarii consecintelor unui accident.
La solicitarea angajatorului salariatii pot efectua munca suplimentara, cu respectarea prevederilor art. 114 sau art. 115 din Codul Muncii, dupa caz.
Efectuarea muncii suplimentare peste limita stabilita potrivit prevederilor art. 114 sau art. 115, dupa caz, este interzisa, cu exceptia cazului de forta majora sau pentru alte lucrari urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori inlaturarii consecintelor unui accident.
Munca suplimentara se compenseaza prin ore libere platite in urmatoarele 60 de zile calendaristice dupa efectuarea acesteia. in aceste conditii, salariatul beneficiaza de salariul corespunzator pentru orele prestate peste programul normal de lucru.
In perioadele de reducere a activitatii angajatorul are posibilitatea de a acorda zile libere platite din care pot fi compensate orele suplimentare ce vor fi prestate in urmatoarele 12 luni.
In cazul in care compensarea prin ore libere platite nu este posibila in termenul prevazut de art. 122 alin. (1) din Codul Muncii in luna urmatoare, munca suplimentara va fi platita salariatului prin adaugarea unui spor la salariu corespunzator duratei acesteia.
Sporul pentru munca suplimentara, acordat in conditiile prevazute la alin. (1) art. 123 din Codul Muncii se stabileste prin negociere, in cadrul contractului colectiv de munca sau, dupa caz, al contractului individual de munca, si nu poate fi mai mic de 75% din salariul de baza.
Codul Muncii prevede ca tinerii in vârsta de pâna la 18 ani nu pot presta munca suplimentara.
La Senatul României a fost inregistrata cu numarul de inregistrare nr. B27/2018 o propunere legislativa care prevede ca nerespectarea dispozitiilor privind munca suplimentara sa fie sancționata cu amenda de la 1.500 lei la 3.000 lei pentru fiecare persoana identificata ca prestând munca suplimentara.
Detalii aici https://www.senat.ro/Legis/Lista.aspx?cod=21156&pos=0&NR=b27&AN=2018
LEGE pentru modificarea lit.i) a alin.(l) al art. 260 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
Parlamentul României adopta prezenta lege:
Articol unic. - Litera i) a alineatului (1) al articolului 260 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, republicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.345 din 18 mai 2011, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"i) nerespectarea dispozitiilor privind munca suplimentara, cu amenda de la 1.500 lei la 3.000 lei pentru fiecare persoana identificata ca prestând munca suplimentara."
Pentru mai multe informatii ne gasiti si pe Facebook.
Text: Ion NISTOR - consilier juridic
Foto: pexels.com
Testeaza acum aplicatia iLegis
Copyright © 2004-2018. Toate drepturile rezervate LEGIS TM.
iLegis
Legislatie Romaneasca
Legislatie Europeana
Practica Judiciara
Jurisprudenta Romaneasca si Europeana